top of page

Impozite

sau

să ne verificăm salariul și ce obligații și drepturi mai avem

 

 

Articolul 15. Cotele de impozit

Suma totală a impozitului pe venit se determină:

a) pentru persoane fizice şi întreprinzători individuali, în mărime de:

- 7% din venitul anual impozabil ce nu depăşeşte suma de 29640

- 18% din venitul anual impozabil ce depăşeşte suma de 29640;

b) pentru persoanele juridice – în mărime de 12% din venitul impozabil;

c) pentru gospodăriile ţărăneşti (de fermier) – în mărime de 7% din venitul impozabil;

d) pentru agenţii economici al căror venit a fost estimat în conformitate cu art.225 şi 2251 – în mărime de 15% din depăşirea venitului estimat faţă de venitul brut înregistrat în evidenţa contabilă de agentul economic.

 

Regimul fiscal al agenţilor economici subiecţi ai sectorului

întreprinderilor mici şi mijlocii

 

Articolul 541. Subiecţii impunerii

(1) Subiecţi ai impunerii sînt agenţii economici care nu sînt înregistraţi ca plătitori de T.V.A., cu excepţia gospodăriilor ţărăneşti (de fermier) şi întreprinzătorilor individuali.

(3) Agenţii economici menţionaţi la alin.(1) care, conform situaţiei din data de 31 decembrie a perioadei fiscale precedente perioadei fiscale de declarare, au obţinut venit din activitatea operaţională din livrări scutite de T.V.A. sau din livrări scutite  şi impozabile cu T.V.A. în sumă de pînă la 600000 lei,  pot alege regimul de impozitare prevăzut de prezentul capitol sau regimul de impozitare aplicat în modul general stabilit. Alegerea regimului fiscal se realizează prin indicarea lui în politica de contabilitate a agentului economic.

(31) Agenţii economici menţionaţi la alin.(1) care, conform situaţiei din data de 31 decembrie a perioadei fiscale precedente perioadei fiscale de declarare, au obţinut venit din activitatea operaţională din livrări scutite de T.V.A. în mărime ce depăşeşte 600 000 lei, aplică regimul de impozitare în modul general stabilit.

(4) Agenţii economici care, pe parcursul perioadei fiscale declarate, devin plătitori de T.V.A. vor aplica regimul de impozitare în modul general stabilit din momentul în care sînt înregistraţi ca plătitori de T.V.A.

(5) Agenţii economici care, pe parcursul perioadei fiscale declarate, au încetat a fi plătitori de T.V.A. vor aplica regimul de impozitare prevăzut de prezentul capitol din momentul menţionat la art.113 alin.(4).

(6) Agenţii economici care aplică regimul de impozitare conform prezentului capitol utilizează regulile de evidenţă prevăzute la cap.6 din prezentul titlu.

 

Articolul 543. Cota de impozit

Cota impozitului pe venit constituie 3% din obiectul impunerii.

Articolul 33. Scutiri personale

(1) Fiecare contribuabil (persoană fizică rezidentă) are dreptul la o scutire personală în sumă de 10128 lei pe an.

(2) Suma scutirii personale, stabilită la alin.(1), va constitui 15060 lei pe an pentru orice persoană care:

a) s-a îmbolnăvit şi a suferit de boala actinică provocată de consecinţele avariei de la C.A.E. Cernobîl;

b) este invalid şi s-a stabilit că invaliditatea sa este în legătură cauzală cu avaria de la C.A.E. Cernobîl;

c) este părintele sau soţia (soţul) unui participant căzut sau dat dispărut în acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi a independenţei Republicii Moldova, cît şi în acţiunile de luptă din Republica Afghanistan;

d) este invalid ca urmare a participării la acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi a independenţei Republicii Moldova, precum şi în acţiunile de luptă din Republica Afghanistan;

e) este invalid de război, invalid din copilărie, invalid de gradul I şi II;

f) este pensionar-victimă a represiunilor politice, ulterior reabilitată.

 

Articolul 34. Scutiri acordate soţiei (soţului)

(1) Persoana fizică rezidentă aflată în relaţii de căsătorie are dreptul la o scutire suplimentară în sumă de 10128 lei anual, cu condiţia că soţia (soţul) nu beneficiază de scutire personală.

(2) Persoana fizică rezidentă aflată în relaţii de căsătorie cu orice persoană specificată la art.33 alin.(2) are dreptul la o scutire suplimentară în sumă de 15060 lei anual, cu condiţia că soţia (soţul) nu beneficiază de scutire personală.

(3) Prevederile alin.(1) şi (2) se vor aplica din luna următoare lunii în care au apărut circumstanţele necesare pentru exercitarea dreptului specificat în acestea.

 

Articolul 35. Scutiri pentru persoanele întreţinute

(1) Contribuabilul (persoană fizică rezidentă) are dreptul la o scutire în sumă de 2256 lei anual pentru fiecare persoană întreţinută, cu excepţia invalizilor din copilărie pentru care scutirea constituie 10128 lei anual.

(2) În înţelesul prezentului titlu, persoană întreţinută este persoana care întruneşte toate cerinţele de mai jos:

a) este un ascendent sau descendent al contribuabilului sau al soţiei (soţului) contribuabilului (părinţii sau copiii, inclusiv înfietorii şi înfiaţii) ori invalid din copilărie rudă de gradul doi în linie colaterală;

b) are un venit ce nu depăşeşte suma de 10128 lei anual.

(3) Curatorul minorilor în vîrstă de  la 14 pînă la 18 ani şi tutorele legal au dreptul la o scutire suplimentară în mărimea specificată la alin.(1), în funcţie de caz, pentru fiecare persoană aflată sub tutelă şi/sau curatelă, care întruneşte cerinţele specificate la alin.(2) lit.b).

(4) Scutirea pentru persoanele întreţinute se acordă din luna următoare lunii apariţiei acestui drept în condiţiile respectării cerinţelor prevăzute la alin.(2) şi (3).

DE EXEMPLU:

10128 lei scutire personală a angajatului

2256 lei - 1 copil - scutiri pentru persoanele întreţinute

15060 lei - 2 copil invalid, gr 1- scutiri pentru persoanele întreţinute

2256 lei - părintele angajatului - scutiri pentru persoanele întreţinute

= 29700 lei

NU se plătesc IMPOZITE

Articolul 36. Alte deduceri

….

(5) Se permite deducerea defalcărilor obligatorii în Fondul republican şi fondurile locale de susţinere socială a populaţiei, efectuate pe parcursul anului fiscal în cuantumurile stabilite de legislaţie.

(6) Se permite deducerea, în cuantumurile stabilite de legislaţie, a sumelor pentru primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală achitate de persoanele fizice asigurate conform legislaţiei.

(7) Se permite deducerea contribuţiilor obligatorii în bugetul asigurărilor sociale de stat achitate de persoanele fizice, pe parcursul anului fiscal, în cuantumurile stabilite de legislaţie.

(8) Patronilor li se permite să deducă plăţile suportate efectiv, aferente indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de boli obişnuite sau de accidente nelegate de muncă, conform art.4 al Legii nr.289-XV din 22 iulie 2004 privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale.

Prima de asigurare obligatorie de asistență medicală: 

4,5% angajat + 4,5% angajator sau

4 056 de lei - sumă fixă pentru anumite persoane

Contribuțiile obligatorii în bugetul asigurărilor sociale de stat:

6% angajat + 23% angajator (vezi anexa3) sau

6372 de lei pe an - contract individual cu CNAS pentru anumite persoane

Articolul 51. Autorităţile publice şi instituţiile publice scutite de impozit

Sînt scutite de impozit autorităţile publice şi instituţiile publice finanţate din bugetul public naţional.

 

Articolul 513. Instituţiile de învăţămînt publice şi private

Instituţiile de învăţămînt publice, prin derogare de la art.51, şi instituţiile de învăţămînt  private se scutesc de impozitul pe venitul obţinut din desfăşurarea nemijlocită a procesului de învăţămînt conform Codului educaţiei.

PENTRU PROFESORII

CARE DORESC MAI MULȚI BANI:

  • Se poate de deschis

      Școli private/Grădinițe private.

       Cu ZERO impozite

  • Se poate de deschis întreprinderi mici și mijlocii (SRL): servicii educaționale cu plată (activități extrașcolare), repetitor, bone...Puteți angaja și alte persoane.

       Cu 3% impozite

  • Se poate de lucrat cu patentă.

​      Taxa lunară (vezi anexa la lege): 30 140 lei

Articolul 20. Sursele de venit neimpozabile

În venitul brut nu se includ următoarele tipuri de venit:

a) anuităţile sub formă de drepturi de asigurări sociale achitate din bugetul asigurărilor sociale de stat şi drepturi de asistenţă socială achitate din bugetul de stat, specificate de legislaţia în vigoare, inclusiv primite în baza tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte; sumele şi despăgubirile de asigurare, primite în baza contractelor de asigurare şi coasigurare, exclusiv primite în cazul înlocuirii forţate a proprietăţii conform art.22;

b) despăgubirile şi indemnizaţiile unice primite, conform legislaţiei, în urma unui accident de muncă sau în urma unei boli profesionale, de salariaţi ori de moştenitorii lor legali;

c) plăţile, precum şi alte forme de compensaţii acordate în caz de boală, de traumatisme, sau în alte cazuri de incapacitate temporară de muncă, conform contractelor de asigurare de sănătate;

d) compensarea cheltuielilor salariaţilor legate de îndeplinirea obligaţiilor de serviciu: pentru aparatul Preşedintelui Republicii Moldova, Parlament şi aparatul acestuia, aparatul Guvernului, în limitele şi în modul stabilite de Preşedintele Republicii Moldova, Parlament şi, respectiv, de Guvern. Compensarea cheltuielilor salariaţilor agenţilor economici legate de îndeplinirea obligaţiilor de serviciu, în limitele stabilite de actele normative şi în modul stabilit de Guvern. Compensarea cheltuielilor salariaţilor legate de îndeplinirea obligaţiilor de serviciu în cazul depăşirii limitelor de cazare stabilite de Guvern;

d1) restituirea cheltuielilor şi plăţilor compensatorii ce ţin de executarea obligaţiilor de serviciu ale militarilor, efectivului de trupă şi corpului de comandă din organele apărării naţionale şi de ocrotire a normelor de drept, securităţii statului şi ordinii publice din contul bugetului de stat, şi anume:

- restituirea cheltuielilor la transportul militarilor, efectivului de trupă şi corpului de comandă din organele apărării naţionale, securităţii statului şi ordinii publice şi membrilor familiilor lor, al bunurilor personale ale acestora în legătură cu încadrarea în serviciu, îndeplinirea serviciului şi trecerea în rezervă (retragerea), inclusiv a cheltuielilor de transport legate de deplasare la tratament balneosanatorial, locul petrecerii concediului obligatoriu, precum şi a cheltuielilor la transportul recruţilor şi rezerviştilor chemaţi la concentrare sau mobilizare;

- indemnizaţia de transfer;

- indemnizaţia unică de instalare;

- indemnizaţia unică plătită absolvenţilor instituţiilor de învăţămînt militar şi instituţiei de învăţămînt superior cu statut de mare unitate specială;

- compensaţia bănească pentru închirierea spaţiului locativ;

- compensaţia bănească pentru procurarea sau construcţia spaţiului locativ;

– compensaţia bănească, echivalentă normelor de asigurare pentru raţia alimentară şi echipament, în mărimea stabilită de Guvern;

d2) sumele primite de către persoane fizice şi juridice ca despăgubire pentru prejudiciul cauzat sau/şi venitul ratat ca urmare a efectuării cercetărilor arheologice pe terenurile aflate în proprietatea sau în posesia acestor persoane;

d3) sumele primite de către persoane fizice şi juridice ca despăgubire pentru prejudiciul ce le-a fost cauzat ca urmare a unei acţiuni ilegale (inacţiuni) ori ca urmare a unor calamităţi naturale sau tehnogene, cataclisme, epidemii, epizootii;

d4) sumele primite de proprietari sau deţinători pentru bunurile rechiziţionate în interes public, pe perioada rechiziţiei, conform legislaţiei;

e) bursele elevilor, studenţilor şi persoanelor aflate la învăţămînt postuniversitar sau la învăţămînt postuniversitar specializat la instituţiile de învăţămînt de stat şi particulare, în conformitate cu legislaţia cu privire la învăţămînt, stabilite de aceste instituţii de învăţămînt, precum şi bursele acordate de către organizaţiile filantropice, cu excepţia retribuţiei pentru activitatea didactică sau de cercetare, indemnizaţiile unice acordate tinerilor specialişti angajaţi la lucru, conform repartizării, în localităţile rurale;

f) pensiile alimentare şi indemnizaţiile pentru copii;

h) compensaţiile nominative plătite păturilor insuficient asigurate, social vulnerabile ale populaţiei, precum şi prestaţiile de asigurări sociale, care nu sînt achitate sub formă de anuităţi;

i) patrimoniul primit de către persoanele fizice cetăţeni ai Republicii Moldova cu titlu de donaţie sau de moştenire;

i1) patrimoniul primit de către casele de copii de tip familial cu titlu de donaţie;

j) veniturile de la primirea gratuită a proprietăţii, inclusiv a mijloacelor băneşti, conform deciziei Guvernului sau a autorităţilor competente ale administraţiei publice locale;  

 l) ajutoarele primite de la organizaţii filantropice – fundaţii şi asociaţii obşteşti – în conformitate cu prevederile statutului acestor organizaţii şi ale legislaţiei;

m) contribuţiile la capitalul unui agent economic, prevăzute la art.55;

n) veniturile misiunilor diplomatice şi altor misiuni asimilate lor, organizaţiilor statelor străine, organizaţiilor internaţionale şi personalului acestora, prevăzute la art.54;

o) sumele pe care le primesc donatorii de sînge de la instituţiile medicale de stat;  

p1) cîştigurile de la campaniile promoţionale şi/sau din loterii, în partea în care valoarea fiecărui cîştig nu depăşeşte 10% din scutirea personală stabilită la art.33 alin.(1);

q) mijloacele băneşti plătite, sub formă de ajutor material unic sau de reparare a prejudiciului, unor categorii de funcţionari publici sau familiilor acestora, în conformitate cu legislaţia;

r) ajutorul material obţinut de persoanele fizice din fondurile de rezervă ale Guvernului, ale autorităţilor administraţiei publice locale, din mijloacele Fondului republican şi fondurilor locale de susţinere socială a populaţiei, precum şi din mijloacele sindicatelor, în conformitate cu regulamentele care prevăd acordarea unui astfel de ajutor;

s) ajutorul financiar obţinut de către sportivi şi antrenori de la Comitetul Internaţional Olimpic, premiile obţinute de către sportivi, antrenori şi tehnicieni la competiţiile sportive internaţionale, bursele sportive şi indemnizaţiile acordate loturilor naţionale în vederea pregătirii şi participării la competiţiile internaţionale oficiale;

t) ajutorul financiar obţinut de Comitetul Naţional Olimpic şi de federaţiile sportive naţionale de profil de la Comitetul Internaţional Olimpic, federaţiile sportive europene şi internaţionale de profil şi de la alte organizaţii sportive internaţionale;

u) premiul naţional al Republicii Moldova în domeniul literaturii, artei, arhitecturii, ştiinţei şi tehnicii, precum şi premiile elevilor şi profesorilor animatori acordate, în mărimi stabilite în actele normative în vigoare, pentru performanţele obţinute în cadrul olimpiadelor şi concursurilor raionale, orăşeneşti, municipale, zonale, republicane, regionale şi internaţionale;

u1) dobînzile de la valorile mobiliare de stat

w) recompensa acordată membrilor gospodăriilor (familiilor) pentru participarea la sondajele selective efectuate de organele de statistică;

x) veniturile persoanelor fizice obţinute din activitatea în baza patentei de întreprinzător;

y) veniturile obţinute de persoanele fizice, cu excepţia întreprinzătorilor individuali şi gospodăriilor ţărăneşti (de fermier), de la predarea materiei prime secundare şi ambalajului returnabil, inclusiv a deşeurilor şi a reziduurilor de hîrtie şi de carton, de cauciuc, de plastic şi de sticlă (cioburi de sticlă), de metale feroase şi neferoase, a reziduurilor industriale care conţin metale sau aliaje ale acestora şi ambalajului returnabil, precum şi a acumulatoarelor electrice uzate;

y1) veniturile obţinute de persoanele fizice, cu excepţia întreprinzătorilor individuali şi a gospodăriilor ţărăneşti (de fermier), de la comercializarea producţiei din fitotehnie şi horticultură în formă naturală şi a producţiei din zootehnie în formă naturală, în masă vie şi sacrificată, efectuată în adresa altei persoane fizice, cu excepţia întreprinzătorilor individuali şi a gospodăriilor ţărăneşti (de fermier);

y2) veniturile obţinute de persoanele fizice, cu excepţia întreprinzătorilor individuali şi a gospodăriilor ţărăneşti (de fermier), de la livrarea laptelui natural;

z) veniturile obţinute în urma utilizării facilităţilor fiscale;

z2) mijloacele băneşti obţinute din fondurile speciale şi/sau mijloacele financiare obţinute sub formă de grant prin intermediul programelor aprobate de Guvern, utilizate conform destinaţiei acestora;

z3) compensaţiile pagubelor morale;

z4) venitul obţinut ca urmare a anulării restanţelor la bugetul public naţional;

z5) solda bănească a militarilor în termen, a elevilor şi cursanţilor (studenţilor) instituţiilor de învăţămînt militar şi ai instituţiei de învăţămînt superior cu statut de mare unitate specială;

z6) veniturile obţinute ca urmare a compensării daunei materiale cauzate, în partea în care compensaţia acordată nu depăşeşte dauna materială cauzată;

z7) plata depozitelor garantate din Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, conform Legii nr.575-XV din 26 decembrie 2003 privind garantarea depozitelor persoanelor fizice în sistemul bancar;

z9) venitul din reevaluarea mijloacelor fixe şi a altor active, precum şi din reluarea pierderilor din depreciere a mijloacelor fixe şi a altor active;

z10) dividendele aferente perioadelor fiscale de pînă la 1 ianuarie 2008 achitate în folosul persoanelor fizice rezidente.

z11) veniturile sub formă de royalty ale persoanelor fizice în vîrstă de 60 ani şi mai mult din domeniul literaturii şi artei;

z12) veniturile persoanelor juridice obţinute în urma valorificării surselor financiare externe în cadrul proiectelor şi granturilor internaţionale ce ţin de dezvoltarea învăţămîntului şi cercetării.

z13) veniturile obţinute de către organizaţiile necomerciale de utilitate publică, cultele religioase şi părţile componente ale acestora conform legii în urma desemnării procentuale.

Articolul 13. Subiecţii impunerii

(1) Subiecţi ai impunerii sînt:

a) persoanele juridice şi fizice rezidente ale Republicii Moldova, cu excepţia societăţilor specificate la art.5 pct.9), care desfăşoară activitate de întreprinzător, precum şi persoanele care practică activitate profesională, care, pe parcursul perioadei fiscale, obţin venit din orice surse aflate în Republica Moldova, precum şi din orice surse aflate în afara Republicii Moldova;

b) persoanele fizice rezidente cetăţeni ai Republicii Moldova care nu desfăşoară activitate de întreprinzător şi pe parcursul perioadei fiscale obţin venituri impozabile din orice surse aflate în Republica Moldova şi din orice surse aflate în afara Republicii Moldova pentru activitatea lor în Republica Moldova;

c) persoanele fizice rezidente cetăţeni ai Republicii Moldova care nu desfăşoară activitate de întreprinzător şi obţin venit din investiţii şi financiar din orice surse aflate în afara Republicii Moldova;

d) persoanele fizice rezidente cetăţeni străini şi apatrizi care desfăşoară activitate pe teritoriul Republicii Moldova şi obţin venit din orice surse aflate în Republica Moldova şi din orice surse aflate în afara Republicii Moldova pentru activitatea lor în Republica Moldova, cu excepţia venitului din investiţii şi financiar din orice surse aflate în afara Republicii Moldova;

e) persoanele fizice nerezidente care nu desfăşoară activitate de întreprinzător pe teritoriul Republicii Moldova şi pe parcursul perioadei fiscale obţin venituri conform capitolului 11 din prezentul titlu.

(2) Subiecţii impunerii sînt obligaţi să declare venitul brut obţinut din toate sursele.

Articolul 14. Obiectul impunerii

(1) Obiect al impunerii îl constituie:

a) venitul din orice surse aflate în Republica Moldova, precum şi din orice surse aflate în afara Republicii Moldova, cu excepţia deducerilor şi scutirilor la care au dreptul, obţinut de persoanele juridice şi fizice rezidente ale Republicii Moldova care desfăşoară activitate de întreprinzător, precum şi de persoanele care practică activitate profesională;

b) venitul din orice surse aflate în Republica Moldova, inclusiv facilităţile acordate de patron, precum şi din orice surse aflate în afara Republicii Moldova pentru activitatea în Republica Moldova, cu excepţia deducerilor şi scutirilor la care au dreptul, obţinut de persoanele fizice rezidente cetăţeni ai Republicii Moldova care nu desfăşoară activitate de întreprinzător;

c) venitul din investiţii şi financiar din orice surse aflate în afara Republicii Moldova, obţinut de persoanele fizice rezidente cetăţeni ai Republicii Moldova care nu desfăşoară activitate de întreprinzător;

d) venitul din orice surse aflate în Republica Moldova şi din orice surse aflate în afara Republicii Moldova pentru activitatea în Republica Moldova, cu excepţia venitului din investiţii şi financiar din orice surse aflate în afara Republicii Moldova, obţinut de persoanele fizice rezidente cetăţeni străini şi apatrizi care desfăşoară activitate pe teritoriul Republicii Moldova;

e) venitul obţinut în Republica Moldova de persoanele fizice nerezidente care nu desfăşoară activitate de întreprinzător pe teritoriul Republicii Moldova.

(2) Sursele de venit sînt stabilite în cap.2 şi 11.

(3) Prin derogare de la prevederile alin.(1) şi (2) ale prezentului articol, obiect al impunerii pentru cîştigurile şi veniturile specificate la art.901 alin. (3), (31), (33), (34) şi (35) este exclusiv acest cîştig şi/sau venit.

Articolul 83. Prezentarea declaraţiei cu privire la impozitul pe venit şi a documentului cu privire la venitul societăţii

(1) Dreptul de a prezenta declaraţia cu privire la impozitul pe venit îl au toţi contribuabilii.

(2) Sînt obligaţi să prezinte declaraţia cu privire la impozitul pe venit:

a) persoanele fizice rezidente (cetăţenii Republicii Moldova, cetăţenii străini, apatrizii, inclusiv membrii societăţilor şi acţionarii fondurilor de investiţii) care au obligaţii privind achitarea impozitului;

b) persoanele fizice rezidente (cetăţenii Republicii Moldova, cetăţenii străini şi apatrizii, inclusiv membrii societăţilor şi acţionarii fondurilor de investiţii) care nu au obligaţii privind achitarea impozitului, dar:

- obţin venit impozabil din surse altele decît salariul, cu excepţia cazurilor în care obţin venituri impozabile doar din plăţile primite conform art.90, care depăşeşte suma scutirii personale de 10128 lei pe an, acordate conform art.33 alin.(1);

- obţin venit impozabil sub formă de salariu, care depăşeşte suma de 29640 lei pe an, cu excepţia persoanelor fizice care obţin venit sub formă de salariu la un singur loc de muncă;

- obţin venituri impozabile atît sub formă de salariu, cît şi din orice alte surse, a căror sumă totală depăşeşte 29640 lei pe an;

- obţin venit impozabil care depăşeşte suma de 29640 lei pe an doar din plăţile primite conform art.90;

direcţionează un cuantum procentual din impozitul pe venit calculat anual la buget;

c) persoanele juridice rezidente, cu excepţia autorităţilor publice şi instituţiilor publice, indiferent de prezenţa obligaţiei privind achitarea impozitului;

d) formele organizatorice rezidenţi cu statut de persoană fizică, potrivit legislaţiei, precum şi persoanele care administrează succesiunea conform art.17, indiferent de prezenţa obligaţiei privind achitarea impozitului;

e) reprezentanţa permanentă a nerezidentului în Republica Moldova, indiferent de prezenţa obligaţiei privind achitarea impozitului.

(3) Societăţile definite la art.5 pct.9) şi la capitolul 9, în persoana conducătorului sau altui reprezentant al acestora, sînt obligate să prezinte un document cu privire la venitul obţinut de societate în anul fiscal, însoţit de informaţia necesară, în conformitate cu cerinţele stabilite de Guvern.

(4) Declaraţia cu privire la impozitul pe venit sau documentul cu privire la venitul societăţii se completează în conformitate cu procedura stabilită de Guvern, potrivit formei aprobate de acesta, şi se prezintă organului fiscal nu mai tîrziu de 25 martie a anului următor anului fiscal de gestiune, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin.(5)-(10). În cazul depistării de către contribuabil, după 25 martie, în declaraţia prezentată organului fiscal sau în documentul cu privire la venitul societăţii, a greşelilor care au drept consecinţă necesitatea introducerii corectărilor în declaraţia fiscală sau în documentul cu privire la venitul societăţii, contribuabilul are dreptul să prezinte, în condiţiile prezentului cod, o dare de seamă corectată.

(5) Persoanele fizice care nu sînt obligate să prezinte declaraţia cu privire la impozitul pe venit, la depistarea faptului de plată în plus la impozit, au dreptul, să prezinte o declaraţie în care vor indica suma plătită în plus la impozit, care urmează să fie restituită conform legislaţiei fiscale.

(6) Dacă contribuabilul persoană juridică, reprezentanţa permanentă, forma organizatorică cu statut de persoană fizică, potrivit legislaţiei, îşi încetează activitatea pe parcursul anului fiscal, persoana responsabilă a acestuia este obligată, în termen de 25 de zile de la încetarea activităţii, să informeze despre aceasta în scris organul teritorial al Serviciului Fiscal de Stat şi, în termen de 6 luni de la luarea deciziei de încetare a activităţii, să prezinte declaraţia cu privire la impozitul pe venit pentru întreaga perioadă a anului de gestiune pe parcursul căruia persoana juridică, reprezentanţa permanentă, forma organizatorică cu statut de persoană fizică, potrivit legislaţiei, a desfăşurat activitate de întreprinzător.

(7) Dacă contribuabilul intenţionează să-şi schimbe domiciliul permanent din Republica Moldova în altă ţară, el este obligat să prezinte declaraţia cu privire la impozitul pe venit, în modul stabilit de Guvern, pentru întreaga perioadă a anului de gestiune cît a fost rezident.

(8) La cererea în scris a persoanei fizice, organul fiscal poate prelungi (în limite rezonabile) termenul de prezentare a declaraţiei cu privire la impozitul pe venit. Prelungirea termenului se admite numai în cazul în care cererea a fost depusă înainte de expirarea termenului stabilit pentru prezentarea declaraţiei.

(9) Prin derogare de la prevederile alin.(2) lit.d), gospodăria ţărănească (de fermier) care pe parcursul perioadei fiscale nu a avut angajaţi şi nu a obţinut venit impozabil este scutită de obligaţia privind prezentarea declaraţiei cu privire la impozitul pe venit.

(10) Reprezentanţa care obţine statut de reprezentanţă permanentă, conform art.5 pct.15), în termen de 30 de zile din ziua obţinerii acestui statut, este obligată să prezinte organului teritorial al Serviciului Fiscal de Stat declaraţia cu privire la impozitul pe venit pentru perioada fiscală a anului precedent pe parcursul căruia a fost desfăşurată activitatea de întreprinzător.

(11) Prin derogare de la prevederile alin.(2) lit.d), întreprinzătorul individual sau gospodăria ţărănească (de fermier) al căror număr mediu anual de salariaţi pe parcursul întregii perioade fiscale nu depăşeşte 3 unităţi şi care nu sînt înregistraţi ca plătitori de TVA prezintă, nu mai tîrziu de data de 25 martie a anului următor anului fiscal de gestiune, o dare de seamă fiscală unificată (declaraţie) cu privire la impozitul pe venit.

(12) Darea de seamă fiscală cu privire la impozitul pe venit se prezintă utilizînd, în mod obligatoriu, metode automatizate de raportare electronică, în condiţiile stipulate la art.187 alin.(21).

Articolul 18. Sursele de venit impozabile

În venitul brut se includ:

a) venitul provenit din activitatea de întreprinzător, din activitatea profesională sau din alte activităţi similare;

b) venitul de la activitatea societăţilor obţinut de către membrii societăţilor şi venitul obţinut de către acţionarii fondurilor de investiţii, conform prevederilor cap.9;

c) plăţile pentru munca efectuată şi serviciile prestate (inclusiv salariile), facilităţile acordate de patron, onorariile, comisioanele, primele şi alte retribuţii similare;

d) venitul din chirie (arendă);

e) creşterea de capital definită la art.37 alin.(7);

f) venitul aferent provizioanelor neutilizate conform art.24 alin.(16), art.31 alin.(6);

f1) suma diminuărilor reducerilor pentru pierderi la active şi la angajamente condiţionale în urma îmbunătăţirii calităţii acestora pe parcursul anului fiscal;

f2) suma diminuărilor provizioanelor destinate acoperirii eventualelor pierderi ce ţin de nerestituirea împrumuturilor şi a dobînzilor aferente în urma îmbunătăţirii calităţii şi/sau rambursării acestora pe parcursul anului fiscal;

g) venitul obţinut sub formă de dobîndă;

h) royalty (redevenţe);

i) anuităţile, inclusiv primite în baza tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte; sumele şi despăgubirile de asigurare primite în baza contractelor de asigurare şi coasigurare şi neutilizate conform art.22. Excepţie fac cele prevăzute la art.20 lit.a);

j) venitul rezultat din neachitarea datoriei de către agentul economic, cu excepţia cazurilor cînd formarea acestei datorii este o urmare a insolvabilităţii contribuabilului;

k) dotaţiile de stat, primele şi premiile care nu sînt specificate ca neimpozabile în legile prin care se stabilesc aceste plăţi;

l) sumele obţinute de pe urma acordului (convenţiei) de neangajare în activitatea de concurenţă;

n) veniturile obţinute, conform legislaţiei, ca urmare a aplicării clauzei penale, în formă de despăgubire pentru venitul ratat, precum şi ca urmare a reţinerii arvunei sau restituirii arvunei;

o) alte venituri care nu au fost specificate la literele menţionate.

Articolul 19. Facilităţi acordate de patron

Facilităţile impozabile acordate de patron includ:

a) plăţile acordate salariatului de către patron pentru recuperarea cheltuielilor personale, precum şi plăţile în favoarea lucrătorului, efectuate altor persoane, cu excepţia plăţilor în bugetul asigurărilor sociale de stat şi a primelor de asigurare obligatorie de stat, a plăţilor menţionate la art.24 alin.(20), precum şi a plăţilor aferente cheltuielilor suportate şi determinate de angajator pentru transportul, hrana şi studiile profesionale ale angajatului, conform modului stabilit de Guvern;

b) suma anulată a datoriei salariatului faţă de patron;

c) suma plătită suplimentar de patron la orice plată a salariatului pentru locuinţa acordată de către patron;

d) suma dobînzii, determinată ca rezultat al diferenţei pozitive dintre rata de bază (rotunjită pînă la următorul procent întreg) stabilită de Banca Naţională a Moldovei în luna noiembrie a anului precedent anului fiscal de gestiune (rata dobînzii aplicată la operaţiunile de politică monetară pe termen scurt – pentru împrumuturile acordate pe un termen de pînă la 5 ani; rata dobînzii la creditele pe termen lung – pentru împrumuturile acordate pe un termen mai mare de 5 ani) şi rata dobînzii calculată pentru împrumuturile acordate de către angajator salariatului, în funcţie de termenul lor de acordare;

e) cheltuielile patronului pentru darea proprietăţii în folosinţă salariatului în scopuri personale:

- în cazul în care bunurile sînt proprietate a patronului, cheltuielile acestuia, determinate în procente din baza valorică, pentru fiecare bun dat în folosinţă, în funcţie de categoria de proprietate prevăzută la art.26 alin.(6): I – 0,0082%, II – 0,0137%, III – 0,0274%, IV – 0,0548% şi V – 0,0822%, pentru fiecare zi de folosinţă;

- în cazul în care bunurile nu sînt proprietate a patronului – cheltuielile acestuia pentru obţinerea dreptului de folosinţă asupra bunurilor, pentru fiecare zi de folosinţă.

ultima verificare 30 mai 2016

bottom of page